AllBiz.ro

Hot Topics    Showroom Audi someri televizorul 3D Hummer Cosmetice naturiste Sensiblu Curs valutar: EUR 4.2669 0.96%    USD 3.1906 8.52%
Toate valutele | Convertor valutar | Evolutii grafice

Bisericile catolice din Capitală vor trage clopotele până la oprirea lucrărilor la Cathedral Plaza

Toate bisericile catolice din Capitală vor trage clopotele, începând de marţi, până la oprirea lucrărilor la blocul turn de lângă Catedrala Sf. Iosif, protestul începând de luni, la ora 13.00, la acest lăcaş de cult, au anunţat reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti.

Într-un apel către Millennium Building Development SRL, dezvoltatorul imobilului numit Cathedral Plaza, Arhiepiscopia reaminteşte companiei că a fost somată de Primăria Capitalei să înceteze lucrările la blocul turn, pe motiv că autorizaţia de construire a expirat. "Întotdeauna aţi afirmat că aţi respectat legile ţării. Facem apel să respectaţi deciziile autorităţii locale şi legea nr. 50 din 1991, care stabilesc în mod neechivoc că autorizaţia de construire menţionată mai sus nu este valabilă", se menţionează în apelul dat publicităţii luni.

Primarul general Sorin Oprescu a anunţat, pe 22 octombrie, că a somat Millenium Building Development SRL să sisteze lucrările la blocul turn de lângă Catedrala Sf. Iosif, pentru că autorizaţia de construcţie eliberată de Primăria sectorului 1 a expirat pe 14 iunie. Anunţul a fost salutat, o zi mai târziu, de Arhiepiscopie, care, prin PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, şi-a exprimat speranţa că "dl. Oprescu va avea tăria de a-şi continua lupta deschisă pentru legalitate şi nu se va lăsa înfrânt de mafia politico-imobiliară, care a desfigurat Capitala României".

În replică la anunţul lui Oprescu, Millennium Building Development a precizat, pe 22 octombrie, că autorizaţia de construcţie pentru acest proiect este valabilă pe toată durata de execuţie a lucrărilor, de 36 de luni, din care s-au consumat efectiv 18 luni. "Domnul Primar General, Sorin Oprescu, se află într-o gravă eroare de informare, iar anunţul făcut astăzi (joi - n.r.) privind recentele acţiuni în instanţă demonstrează fie necunoaşterea legislaţiei în vigoare, fie ignorarea situaţiei de drept şi de fapt a autorizaţiei, fie reaua-credinţă. Dorim să reamintim în acest context de decizia irevocabilă a Curţii de Apel Ploieşti din 25.06.2009, care a respins solicitarea de anulare a autorizaţiei de construcţie a complexului "Cathedral Plaza". (...) Proiectul Cathedral Plaza al Millennium Building Development a fost autorizat de Primăria Sectorului 1, în 24 februarie 2006. Lucrările au fost începute în data de 9 martie 2006. În aprilie 2006, avizele au fost contestate în instanţă de reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice din Bucureşti,  procedurile juridice derulându-se timp de aproximativ trei ani. Din iulie 2007, lucrările au fost întrerupte până la soluţionarea cauzei, deschisă prin decizia Curţii de Apel din 25.06.2009", au arătat reprezentanţii Millennium Building Development.

Reprezentanţii companiei au mai spus că, în opinia lor, este cel puţin suspect faptul că, timp de un an şi jumătate de la începerea mandatului de primar, Sorin Oprescu a avut verificări succesive ale documentaţiilor referitoare la proiectul Cathedral Plaza şi nu a descoperit absolut nicio neregularitate sau ilegalitate. "Ba mai mult, ne-a confirmat de mai multe ori corectitudinea actelor emise şi ne-a felicitat atât pe noi cât şi public pentru performanţa proiectului", spun reprezentanţii dezvoltatorului.

În privinţa atitudinii Arhiepiscopiei vizavi de decizia lui Oprescu, reprezentanţii dezolvatorului au sugerat că aceasta are conotaţia unui sprijin acordat candidatului la prezidenţiale. Compania s-a declarat surprinsă de "modul în care campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se reflectă în desfăşurarea unui proiect şi, în general, asupra mediului de afaceri", precizându-se că, raportat la cazul Cathedral Plaza, compania nu poate decât să constate "efectele negative ale unor decizii şi declaraţii ce dovedesc o certă necunoaştere a legislaţiei în vigoare". 

"Compania noastră, însă, nu face politică.Menirea noastră este de a ne ocupa în mod responsabil şi cu respectarea legilor româneşti şi internaţionale, de afaceri imobiliare. După cum, aşa cum bine ştim cu toţii, şi misiunea Arhiepiscopiei Romano-Catolice este alta, în niciun caz de a se implica în afaceri sau de a sprijini candidaţi politici. Atitudinea de care a dat dovadă Arhiepiscopia Romano-Catolică, prin acţiunile Monseniorului Ioan Robu, au demonstrat ca această instituţie nu mai reprezintă pentru noi un interlocutor credibil şi onest. Avem în continuare încredere în instituţiile statului de drept din România, care au dat câştig de cauză companiei noastre, printr-o decizie definitivă care face posibilă continuarea lucrărilor la proiectul Cathedral Plaza, în baza autorizaţiei de construcţie valabile pe care o deţinem", s-a precizat într-un comunicat din 23 octombrie al Millennium Building Development.

Proiectul de construcţie a Cathedral Plaza a început în 1998 pentru o clădire de doar 17 metri, care ulterior a ajuns la 75 de metri, având 19 etaje, parter şi patru niveluri subterane. Începând cu 2001, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti a trimis numeroase scrisori şi a făcut diverse sesizări către organele în măsură să oprească această construcţie.

La începutul lunii octombrie, ministrul Culturii, Theodor Paleologu, a declarat că instituţia pe care o conduce are o culpă acumulată în timp, ca urmare a cedării la presiuni, cel mai relevant exemplu fiind Cathedral Plaza, clădire a cărei construire nu ar fi fost posibilă fără insistenţele Arhiepiscopului Ioan Robu.

Demnitarul a reamintit atunci că, în mandatul de ministru al lui Ion Caramitru, Arhiepiscopul insista pentru construirea clădirii de lângă Catedrala "Sf. Iosif", iar acum cere cu aceeaşi insistenţă dărâmarea ei. Paleologu mai spunea că nu înţelege atitudinea unui om care a semnat acordul de construire şi care acum aruncă piatra în actualul ministru al Culturii. "La vremea când se decidea avizul de construire a clădirii, eu eram la studii. Arhiepiscopul a semnat acordul de construire, într-o scrisoare adresată ministrului Culturii de atunci, Ion Caramitru. Asta, însă, nu absolvă statul de responsabilitate", a explicat, pentru NewsIn, Paleologu.

Theodor Palelologu a mai afirmat că, în calitate de ministru, îşi asumă misiunea de a nu pleca urechea nici la ceea ce solicită prelaţii, nici investitorii , nici politicienii.

Publicat: 27 octombrie 2009

Fii primul care comenteaza articolul "Bisericile catolice din Capitală vor trage clopotele până la oprirea lucrărilor la Cathedral Plaza"

Adauga comentariu

*Trebuie sa fii logat pentru a comenta: Login | Cont nou

Nume
Titlu
Comentariu
Aboneaza-te la alertele AllBiz.ro!
În ce poţi investi 10.000 de euro
Afacerile deschise în franciză sunt la fel de afectate de criză ca orice altă activitate economică, în ciuda sprijinului acordat de către francizor. Cu toate acestea, există antreprenori... Citeste
Femei vs bărbaţi: cine va pune economia pe picioare?
Tendinţa de economisire a bărbaţilor ar fi soluţia pe termen mediu şi lung pentru ca economia românească să găsească finanţare pentru necesarul de investiţii. Însă cheia ieşirii din... Citeste
Cum se cucereşte locul întâi în piaţa low-cost
Primii doi jucători din piaţa locală de low-cost, Blue-Air şi Wizz Air, duc, de mai bine de doi ani, o luptă acerbă pentru poziţia de lider în România. Rutele, preţul şi flota sunt... Citeste
Cât costă să petreci Revelionul la restaurant
Bucureştenii şi nu numai au de ales între a petrece la un club, cu 270 de lei de persoană, sau la un restaurant din cadrul unui hotel de lux, cu 920 de lei. Depinde doar de buzunar... Citeste
Gucci lansează o nouă colecţie de genţi în beneficiul UNICEF
Casa de modă italiană Gucci în parteneriat cu UNICEF a lansat o colecţie de genţi, o parte din banii proveniţi din vânzarea produselor urmând să fie donaţi în folosul copiilor afectaţi... Citeste
Nora lui Mittal cumpără Escada
Familia miliardarului Lakshmi Mittal intră în afacerile cu produse de lux, după ce nora acestuia, Megha Mittal, a fost de acord să achiziţioneze casa de modă germană Escada, aflată în... Citeste
Angajaţii din marile centre financiare s-ar folosi fraudulos de secrete de serviciu
Aproape jumătate dintre angajaţii din sectorul financiar din Londra şi New York recunosc că ar sustrage informaţii sensibile de la locul de muncă dacă ar fi concediaţi, iar un sfert spun... Citeste
APT pregăteşte creşteri salariale de 4% în 2010
Grupul APT, specializat în recrutare şi relaţii publice, aflat pe locul trei pe piaţa locală de HR, estimează pentru anul viitor o medie de creştere a salariilor de 4% şi o creştere de... Citeste
Veniturile de sărbători ale curierilor, cu 20% mai mici din cauza crizei
Companiile de curierat estimează că perioada sărbătorilor va genera venituri cu 20% mai mici în 2009 faţă de anii trecuţi, în principal din cauza bugetelor mici de protocol pe care le-au... Citeste
Acţionarii Delta Addendum Asigurări Generale SA ar putea decide, într-o şedinţă din 9 noiembrie, majorarea capitalului social al companiei prin aport în numerar cu 12,7%, până la 22,16... Citeste
Derivatele pe acţiuni jucate la Bursa din Sibiu (Sibex) au suferit corecţii moderate luni, urmând evoluţia activelor suport de Bursa de Valori Bucureşti, în vreme ce lichiditatea pieţei a... Citeste
Piaţa de capital de la Bucureşti a revenit puternic în ultima săptămână, iar indicele BET a câştigat 6%, susţinut de aprecierea spectaculoasă a titlurilor Rompetrol Rafinare, dar şi de... Citeste
©2009 AllBiz.ro - Toate drepturile rezervate ⋅ ContactTermeni si conditii