Criza nu a trecut încă şi trebuie găsite noi surse ale creşterii economice mondiale, spune şeful FMI
Şeful FMI a cerut din nou statelor să reformeze reglementările financiare cu ocazia summit-ului G20 de la Pittsburgh , din 24-25 septembrie, şi a subliniat că nu se avansează suficient de rapid în privinţa bonusurilor bancare, într-un interviu ce va fi publicat în ediţia de sâmbătă a Le Monde.
"Economia este pe cale de a-şi reveni. Foarte bine! Însă trebuie să rămânem prudenţi. (...) Să nu dăm cumva impresia că această criză a trecut. Am ieşit din criza financiară", însă "suntem încă în criză economică" şi "mai ales în criză socială", a spus Strauss-Kahn.
"Salariatul care îşi va pierde din nefericire slujba în noiembrie nu a depăşit criza, pentru el criza abia începe!", a argumentat el, indicând că avansul şomajului nu va înceta înainte de a doua jumătate a anului viitor.
Potrivit directorului FMI, revenirea economiei nu va fi neapărat susţinută şi nu se va mai putea sprijini pe marile dezechilibre macroeoconomice ce alimentau creşterea înaintea crizei, între care îndatorarea puternică a americanilor.
În Statele Unite, rata de economisire a gospodăriilor, "ce era practic nulă, a ajuns acum la 5%", a explicat Strauss-Kahn. "E foarte bine pentru deficite! Însă cine va înlocui consumatorul american pentru a susţine creşterea?", s-a întrebat oficialul, amintind că Statele Unite reprezintă 25% din produsul intern brut mondial.
"Se pune problema noilor surse ale creşterii", a afirmat Strauss-Kahn, care se îndoieşte că majorarea consumului în marile economii emergente este suficientă pentru a susţine creşterea economică la nivel mondial.
Directorul FMI a solicitat din nou guvernelor să pregătească strategii de ieşire din criză şi să nu stopeze planurile de redresare economică. "Cererea privată fiind încă foarte slabă, am risca o nouă cădere", a mai spus el.
| Publicat: 11 septembrie 2009 |
Fii primul care comenteaza articolul "Criza nu a trecut încă şi trebuie găsite noi surse ale creşterii economice mondiale, spune şeful FMI"
|
Aboneaza-te la alertele AllBiz.ro!
|
