Cum se cucereşte locul întâi în piaţa low-cost
Flota este primul element în competiţia dintre cei doi operatori. În contextul crizei, fiecare jucător încearcă să-şi modernizeze flota. Intrat în România acum trei ani, Wizz Air a anunţat recent că a semnat un acord pentru achiziţia a 450 de aeronave Airbus 320. Aceeaşi strategie o aplică şi operatorul aerian local Blue Air, care, timp de cinci ani, şi-a conservat poziţia de lider. Blue Air a anunţat săptămâna trecută că, în următorii patru ani, va cumpăra zece aeronave Boeing 737 Next Generation, seriile 800 şi 900ER, investiţie estimată la peste un miliard de dolari. Modelele au caracteristici similare, spun specialiştii în aviaţie, decizia de achiziţie fiind determinată şi de pregătirea personalului angajat. “Modelele celor doi constructori sunt similare, iar opţiunea unei companii de transport aerian se face în funcţie de personalul calificat pe care îl are fiecare pe un anumit aparat. Consumul de kerosen este relativ similar la ambele modele, iar preţurile afişate sunt în dolari, atât pentru Airbus, cât şi pentru Boeing”, a declarat pentru Business Standard Sorin Stoicescu, fost director al Aviaţiei Civile în cadrul Ministerului Transporturilor. Conform datelor existente, preţul de catalog pentru un Boeing 737-900ER este de maximum 85 mil. dolari, în timp ce un Airbus 320 costă cel mult 80 mil. dolari. Cu un Boeing pot călători până la 210 pasageri, cu un Airbus, 220. Ambele modele au autonomie de zbor de circa 5.000 km.
Rutele sunt al doilea element al competiţiei. Ambii jucători anunţă constant extinderea operaţiunilor pe noi aeroporturi, interne şi internaţionale. Strategia Blue Air vizează şi mărirea frecvenţei pe cursele interne, din Bucureşti către Timişoara, Suceava, Iaşi, începând din această toamnă. De cealaltă parte, concurentul său Wizz Air anunţă săptămânal oferte în acelaşi scop, pentru păstrarea sau atragerea de noi clienţi. “Preţuri pentru toată lumea”, acesta este mottoul operatorului ungar. Blue Air contraatacă şi pe acest segment şi anunţă pentru această vară preţuri sub 100 de euro pentru toate destinaţiile către Italia, devenind astfel principalul concurent al celorlalţi operatori către această ţară, Wizz Air şi MyAir. “Este o concurenţă care va mai dura mulţi ani, iar diferenţa va fi făcută de echipa de marketing, care poate să aibă sau nu o sclipire şi să repoziţioneze compania”, a explicat Stoicescu. În privinţa numărului de pasageri pe care îl vor transporta, la nivel local, înspre şi dinspre România, ţintele celor două companii sunt identice pentru 2009, respectiv 1,7 milioane de pasageri. Totodată, gradul de ocupare anunţat de cele două companii este similar, 80-100%, în funcţie de destinaţie.
| Publicat: 09 iulie 2009 |
Fii primul care comenteaza articolul "Cum se cucereşte locul întâi în piaţa low-cost"
|
Aboneaza-te la alertele AllBiz.ro!
|
