Tranzacţiile economice au loc nu numai pe pieţe, ci şi în interiorul firmelor, asociaţiilor, gospodăriilor sau agenţiilor. În timp ce teoria economică a relevat virtuţile şi limitele pieţelor, a acordat mai puţină atenţie altor aranjamente instituţionale. Cercetarea lui Elinor Ostrom şi Oliver Williamson demonstrează că analiza economică poate pune în lumină majoritatea formelor de organizare socială, se arată în motivaţia Comitetului Nobel.

Elinor Ostrom a contestat "înţelepciunea convenţională" potrivit căreia proprietatea comună este slab gestionată şi ar trebui să fie reglementată de autorităţile centrale sau privatizată. Pe baza a numeroase studii ale stocurilor gestionate de utilizatori de peşte, păşuni, păduri sau lacuri, Ostrom concluzionează că rezultatele sunt de cele mai multe ori mai bune decât cele prezise de teoriile standard. Ostrom observă că, adeseori, utilizatorii de resurse dezvoltă mecanisme sofisticate pentru luarea deciziilor şi aplicarea normelor şi pentru a mânui conflictele de interese.

Oliver Williamson a argumentat că pieţele şi organizaţiile ierarhice, precum firmele, reprezintă structuri alternative de guvernare care diferă în abordarea de a rezolva conflictele de interese. Dezavantajul pieţelor este că deseori atrag după sine tocmeala şi dezacordul. Dezavantajul firmelor este acela că autoritatea, care atenuează disputele, poate fi folosită abuziv. Pieţele competitive lucrează relativ bine deoarece cumpărătorii şi vânzătorii pot apela la alţi parteneri de schimb în caz de dezacord. Dar când competiţia pe piaţă este limitată, firmele sunt mai bine adaptate pentru rezolvarea conflictelor decât pieţele.

O predicţie cheie a teoriei lui Williamson, care a fost de asemenea sprijinită empiric, este aceea că tendinţa agenţilor economici de a-şi dirija tranzacţiile în interiorul limitelor unei firme creşte odată cu caracteristicile specifice relaţiilor ale bunurilor lor.