AllBiz.ro

Hot Topics    Showroom Audi someri televizorul 3D Hummer Cosmetice naturiste Sensiblu Curs valutar: EUR 4.2265 -0.04%    USD 2.9401 0.14%
Toate valutele | Convertor valutar | Evolutii grafice

În ce poţi investi 10.000 de euro

Afacerile deschise în franciză sunt la fel de afectate de criză ca orice altă activitate economică, în ciuda sprijinului acordat de către francizor. Cu toate acestea, există antreprenori care se mai încumetă să pornească un astfel de business.

Cu o investiţie iniţială de 10.000 de euro, considerată una minimă, aceştia pot investi în deschiderea unei gogoşerii cu nume consacrat, a unui magazin online, a unei agenţii matrimoniale sau a unui after school. Numai că, pe lângă costurile generate de pornirea unei afaceri, întreprinzătorul trebuie să plătească o serie de taxe şi redevenţe, astfel încât o franciză nu mai pare a fi o soluţie bună pe timp de criză.

Dacă până acum, rata anuală de eşec al unei afaceri deschise în acest sistem era estimată la 20%, de la începutul anului rata falimentului a atins şi 80% în unele domenii, considerate cele mai profitabile în anii trecuţi.

Imobiliarele şi creditarea, pe butuci

Cele mai afectate francize, care până la începutul crizei aveau o rată de extindere anuală de peste 20 de unităţi, sunt cele imobiliare, de brokeraj, de asigurări sau cele ale birourilor de creditare, a declarat pentru evz.ro directorul de programe în cadrul IMO Franchising Group, Eugen Driga.

Printre alte afaceri deschise în acest sistem şi care au fost puse pe butuci de criză s-au mai numărat cele de resurse umane şi recrutare, precum şi cele de îmbrăcăminte şi accesorii .

“Franciza a fost zona anteprenorială cea mai afectată de criză. Şi asta pentru că investitorii au un profil aparte: ei vor să rişte cât mai puţin, iar riscul minim are costuri ridicate“, precizează Driga, referindu-se la taxele şi redevenţele pe care un francizat trebuie să le plătească deţinătorului francizei.


Start-up de 10.000 de euro
 
Chiar dacă e criză, francizorul nu pare dispus să micşoreze redevenţele. Astfel că, potrivit site-urilor de specialitate, afacerile la cheie care pot fi închiriate cu o investiţie iniţială de 10.000 de euro, nu sunt multe la număr, majoritatea fiind branduri româneşti.

Pentru deschiderea unei gogoşerii Dulce d’Or, antreprenorul va scoate din buzunar o taxă de franciză de 1.800 de euro, plus TVA, sumă în care sunt incluse trainingul, manualul francizei şi machetele pentru siglă.

Utilajul de fabricare a gogoşilor se oferă în custodie, iar la sfârşitul perioadei contractuale, de patru ani, acesta intră în proprietatea francizatului.

Pe tot parcursul derularii contractului, antreprenorul va plăti o redevenţă lunară, în valoare de 1.000 lei, fără TVA.

O afacere online, respectiv un magazine sub sigla e-max.ro, are o taxă de intrare pe piaţă de 900 de euro, căreia i se adaugă redevenţele anuale.


Capital de la 4.000 de euro pentru Mark Afterschool

Deschiderea unui afterschool sub sigla francizei Mark are o taxă de intrare pe piaţă de 1.500 de euro şi un capital de start,cu excepţia spaţiului, începând de la 4.000 de euro.

În această sumă sunt incluse manualele operaţionale de demarare a afacerii, promovarea şi conducerea afacerii, precum şi site propriu, personalizat.


Pentru o taxă de intrare pe piaţă de 3.500 de euro, mai poate fi demarată o afacere în domeniul curăţeniei, sub sigla DMD.

Curăţenie de mii de euro

Existentă pe piaţă din 2005, Danymond este o franciză românească sub marca căreia poţi presta servicii precum cele de curăţenie în spaţii de birouri, comerciale, cabinete medicale, spitale, şcoli, depozite, hale de producţie, etc.

Sub aceeaşi siglă, se mai pot presta servicii de spălare şi curăţare mecanizată a mochetelor şi covoarelor,  igienizarea autobuzelor de transport turistic şi de călători sau  recristalizarea marmurei şi a mozaicului.

Investiţia pentru închirierea unei astfel de francize se ridică la câteva mii de euro. Taxa de franciză este de 3.500 de euro,  iar redevenţa lunară de 5% din cifra de afaceri realizată.

Acestor costuri li se adaugă cele cu achiziţionarea echipamentelor de curăţat, care depăşesc 5.000 de euro, în faza iniţială.

Publicat: 13 octombrie 2009

Fii primul care comenteaza articolul "În ce poţi investi 10.000 de euro"

Adauga comentariu

*Trebuie sa fii logat pentru a comenta: Login | Cont nou

Nume
Titlu
Comentariu
Aboneaza-te la alertele AllBiz.ro!
În ce poţi investi 10.000 de euro
Afacerile deschise în franciză sunt la fel de afectate de criză ca orice altă activitate economică, în ciuda sprijinului acordat de către francizor. Cu toate acestea, există antreprenori... Citeste
Femei vs bărbaţi: cine va pune economia pe picioare?
Tendinţa de economisire a bărbaţilor ar fi soluţia pe termen mediu şi lung pentru ca economia românească să găsească finanţare pentru necesarul de investiţii. Însă cheia ieşirii din... Citeste
Cum se cucereşte locul întâi în piaţa low-cost
Primii doi jucători din piaţa locală de low-cost, Blue-Air şi Wizz Air, duc, de mai bine de doi ani, o luptă acerbă pentru poziţia de lider în România. Rutele, preţul şi flota sunt... Citeste
Cât costă să petreci Revelionul la restaurant
Bucureştenii şi nu numai au de ales între a petrece la un club, cu 270 de lei de persoană, sau la un restaurant din cadrul unui hotel de lux, cu 920 de lei. Depinde doar de buzunar... Citeste
Gucci lansează o nouă colecţie de genţi în beneficiul UNICEF
Casa de modă italiană Gucci în parteneriat cu UNICEF a lansat o colecţie de genţi, o parte din banii proveniţi din vânzarea produselor urmând să fie donaţi în folosul copiilor afectaţi... Citeste
Nora lui Mittal cumpără Escada
Familia miliardarului Lakshmi Mittal intră în afacerile cu produse de lux, după ce nora acestuia, Megha Mittal, a fost de acord să achiziţioneze casa de modă germană Escada, aflată în... Citeste
Angajaţii din marile centre financiare s-ar folosi fraudulos de secrete de serviciu
Aproape jumătate dintre angajaţii din sectorul financiar din Londra şi New York recunosc că ar sustrage informaţii sensibile de la locul de muncă dacă ar fi concediaţi, iar un sfert spun... Citeste
APT pregăteşte creşteri salariale de 4% în 2010
Grupul APT, specializat în recrutare şi relaţii publice, aflat pe locul trei pe piaţa locală de HR, estimează pentru anul viitor o medie de creştere a salariilor de 4% şi o creştere de... Citeste
Veniturile de sărbători ale curierilor, cu 20% mai mici din cauza crizei
Companiile de curierat estimează că perioada sărbătorilor va genera venituri cu 20% mai mici în 2009 faţă de anii trecuţi, în principal din cauza bugetelor mici de protocol pe care le-au... Citeste
Acţionarii Delta Addendum Asigurări Generale SA ar putea decide, într-o şedinţă din 9 noiembrie, majorarea capitalului social al companiei prin aport în numerar cu 12,7%, până la 22,16... Citeste
Derivatele pe acţiuni jucate la Bursa din Sibiu (Sibex) au suferit corecţii moderate luni, urmând evoluţia activelor suport de Bursa de Valori Bucureşti, în vreme ce lichiditatea pieţei a... Citeste
Piaţa de capital de la Bucureşti a revenit puternic în ultima săptămână, iar indicele BET a câştigat 6%, susţinut de aprecierea spectaculoasă a titlurilor Rompetrol Rafinare, dar şi de... Citeste
©2009 AllBiz.ro - Toate drepturile rezervate ⋅ ContactTermeni si conditii