În programul Rabla vor fi introduse şi autoutilitarele de până la 3,5 tone
Cele două modificări vor fi făcute după ce în şedinţa Guvernului de miercurea viitoare ministrul Mediului va introduce o ordonanţă pentru modificarea OUG 206, urmând ca etapa a doua a programului "Rabla", cu cele două modificări, să fie funcţional după 10 sau 15 iunie.
"Ţinta noastră este să scoatem 60.000 de rable de pe piaţă, indiferent cu ce mărci sunt înlocuite, indiferent ce proprietari le vor avea şi le vor utilize pe cele noi. Din punct de vedere al persoanelor juridice, lucrurile merg spre legislaţia europeană, trebuind să fie aplicată schema de minimism, de ajutor de stat, lucrul acesta fiind posibil în mai multe etape”, a precizat ministrul.
Nicolae Nemirschi a spus că din toamnă programul va fi fezabil şi pentru persoanele juridice, adică din a treia etapă a programului "Rabla". Persoanele juridice vor beneficia de program doar trei ani, până în anul 2011, fiindu-le alocate 60.000 de unităţi pe toată această perioadă, ceea ce înseamnă un efort financiar de subvenţie pentru prima de casare de 54-55 de milioane de euro.
O altă modificare dorită de Nemirschi la programul "Rabla" vizează achiziţia autoturismelor în sistem leasing. "Al patrulea element la care am ţinut, dar la care mai sunt nişte runde destul de grele cu Consiliul Concurenţei, este achiziţia prin leasing. Practic, aici achiziţionează o persoană juridică, care este firma de leasing, şi dă mai departe, în folosinţă, unei persoane fizice. Dacă vom lămuri şi chestiunea asta, probabil că din toamnă, probabil va putea să intre şi leasingul în funcţiune”, a precizat acesta.
Nemirschi a anunţat că s-a încheiat prima etapă a programului "Rabla", programul fiind împărţit în trei etape deoarece anul trecut, dintr-o alocare de 40.000 de unităţi, s-au alocat 30.000 de unităţi pentru că aplicarea pe fiecare dealer şi marcă s-a făcut la începutul anului, unii dintre ei neatingându-şi cota. De la 1 iunie, se va intra în etapa a doua, urmând ca celor care şi-au atins cota aceasta să le fie suplimentată. Până acum, Dacia a avut cele mai mari vânzări, peste 5.000 de unităţi, suplimentându-i-se, în primă etapă, de trei ori, cota.
Ministrul Mediului este de părere că programul "Rabla" este un succes anul acesta, putând ajuta şi industria automobilistică. “Până la această dată s-au vândut 11.500 de autoturisme noi din cele 20.000, asta înseamnă 20% din totalul automobilelor noi vândute pe piaţa românească. Ceea ce, comparativ cu anul trecut, când din total autoturisme vândute prin programul Rabla a reprezentat numai 11%. Dovadă că programul şi-a atins scopul şi, practic, a fost un ajutor pentru industria auto, care în primele patru luni a avut o scădere a vânzărilor în jur de 50% per total”.
Românii au cumpărat 11.899 de maşini noi în cadrul primei etape a programului Rabla, reprezentând circa 60% din totalul autoturismelor alocate, potrivit datelor transmise NewsIn de un reprezentant al Ministerului Mediului.
Astfel, statul a plătit de la Fondul de Mediu 45,2 milioane lei, reprezentând prima de casare pentru maşinile achiziţionate în prima etapă, din totalul de 76 milioane lei.
Cu două săptămâni înainte de finalul primei etape - care s-a încheiat pe 29 mai - fuseseră semnate doar 10.948 note de acceptare, cele mai multe (5.193) fiind pentru marca Dacia. Pe locul al doilea s-a clasat Renault-Nissan, cu 1.040 de unităţi, iar pe poziţia a treilea - Skoda, cu 857 vândute în cadrul programului. Românii s-au mai arătat interesaţi de mărcile Ford (609 unităţi), Opel (608) şi Hyundai (606).
Cele mai puţine maşini vândute până pe 15 mai au fost Lada (1 autoturism), Honda (2) şi Mazda (6). Audi nu a vândut nicio unitate în cadrul programului Rabla.
Programul Rabla se va derula în alte două etape în acest an - de la 1 iunie la 31 august şi de la 1 septembrie până pe 11 decembrie. Fiecare dintre cele trei etape a avut alocate câte 76 milioane lei (respectiv pentru câte 20.000 de maşini). Bugetul total pentru 2009 este de 228 milioane lei.
Ministerul Mediului, Nicolae Nemirschi, declara pe 8 mai că prima de casare va rămâne 3.800 lei în acest an, chiar dacă nu vor fi vândute în totalitate cele 60.000 de autoturisme programate, iar în prezent ministerele Mediului şi al Finanţelor caută noi variante pentru acest program.
Nemirschi a adăugat că există posibilitatea ca firmele să fie incluse în acest program şi să poată renunţa la maşinile mai vechi de zece ani, însă trebuie găsită o variantă care să nu fie considerată ajutor de stat.
Marţi, liderul Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat că va propune Ministerului Finanţelor dublarea primei de casare faţă de nivelul actual, de 3.800 lei, pentru a relansa industria auto din România, chiar dacă această măsură va înjumătăţi numărul celor ce beneficiază de programul Rabla, argumentând că suma alocată în acest moment este neatractivă.
Din 2011 la nivelul UE ar putea fi introdusă o directivă prin care maşinile non-euro vor trebui scoase din circulaţie. În România existau în 2008 aproape 3 milioane de maşini non-euro care poluează foarte mult, potrivit datelor Registrului Auto Român.
| Publicat: 30 mai 2009 |
Fii primul care comenteaza articolul "În programul Rabla vor fi introduse şi autoutilitarele de până la 3,5 tone"
|
Aboneaza-te la alertele AllBiz.ro!
|
