Nota de plată pentru candidaţii la prezidenţiale: minimum 70 mil. €
Alegerile prezidenţiale înseamnă, pentru toate pieţele direct vizate, o creştere de două cifre a businessului sau o revenire de pe un trend descendent, după turnura negativă cauzată de criza economică.
În perioada campaniei electorale, spoturile electorale vor aduce o creştere a bugetelor de publicitate pe TV de cel mult 10%, în cel mai optimist scenariu, iar pe toate mediile, de 15-20%, a estimat pentru Business Standard Anca Gheorghe, directorul de marketing al postului Kanal D.
Mai rezervate sunt estimările privind influenţa alegerilor în evoluţia pieţei de publicitate outdoor (panouri, afişe, stâlpi). “Nu mă aştept ca bugetele electorale să aibă un impact notabil în totalul pieţei de media în 2009. Altfel, electoralele vor influenţa în principal piaţa de outdoor, reprezentând în jur de 2-3% din aceasta”, a declarat Octav Popescu, managing director al agenţiei de media Iniţiative. Piaţa românească de publicitate outdoor este estimată să scadă la 44 mil. euro în 2009, de la 70 mil. euro anul trecut. Alegerile contribuie, astfel, cu o sumă cuprinsă între 880.000 de euro şi 1,32 milioane de euro.
Pentru piaţa tipografiilor din România, care înregistrează, potrivit jucătorilor din domeniu, o scădere de 40% în acest moment, una dintre cele mai mari din regiune, alegerile prezidenţiale cresc “uşor” rulajele. Surse din piaţa de profil au declarat pentru Business Standard că aceste creşteri variază între 1% şi 3%, dar că, în funcţie de schimbările care pot apărea în nevoia de comunicare a unui candidat, plusul poate ajunge la 5%. Piaţa tipografiilor ajunsese la un vârf de 250 milioane de euro în 2008, jucătorii din piaţă aşteptând o frânare până la 150 milioane de euro la finele acestui an. Aşadar, candidaţii trebuie să plătească între 1,5 şi 7,5 milioane de euro pentru a tipări materialele electorale.
Piaţa de producţie publicitară este estimată să ajungă la aproximativ 150-160 milioane de euro în 2009, alegerile fiind, potrivit lui Liviu Rogojinaru, preşedintele APIIP, responsabile de până la 10% din piaţă, ceea ce înseamnă că totalul afacerilor generate în acest domeniu ajung până la 16 milioane de euro.
Anca Gheorghe spune că, în această perioadă a alegerilor prezidenţiale, există clienţi de publicitate care ies din comunicare, pentru că nu vor să se asocieze cu campaniile electorale. Potrivit directorului de la Kanal D, cea mai mare parte a investiţiilor în această campanie va rămâne pe televiziune. “TV-ul are preţuri bune şi efect maxim. Şi cred că online-ul va creşte mult acum, ca să atingă targetul nevotant.
De aceea sunt previzionate cele 13 mil. euro (buget total de publicitate pe online în 2009 - n.red.)”, spune Gheorghe. Tipografii văd un impact limitat al alegerilor prezidenţiale în piaţă, sub cel al campaniei electorale pentru posturile de europarlamentari. "Alegerile europarlamentare au generat pentru tipografii un volum de business mai mare decât cel pe care estimez că-l vor genera alegerile prezidenţiale”, a declarat pentru Business Standard managerul uneia dintre principalele tipografii din România.
Impact slab al alegerilor asupra tipografiilor
Totodată, potrivit surselor implicate în campania prezidenţială, creşterea înregistrată de tipografiile care contractează astfel de lucrări poate ajunge până la 100% din cifra de afaceri. În prezent, tiparul comercial, ce constă în broşuri, pliante şi formulare, domină piaţa, cu o cotă de aproximativ 50%.
Candidaţii la electorale pot asezona campaniile şi cu mai multe concerte, pentru a atrage publicul, atât în Capitală, cât şi în oraşele importante sau în mediul mic urban.
Kapros Zsolt, directorul casei de impresariat Attitude Music, a explicat că, în cazul evenimentelor din zonele rurale, se cer în special artişti din zona Etno, pentru care cererile au crescut chiar şi cu 100%, în timp ce pentru evenimentele din oraşele mari, cererile sunt pentru artişti pop sau rock, iar în aceste cazuri, solicitările sunt cu 40-50% mai multe.
“De exemplu, Betty Stroe, solista de la Etnic, are 20-25 de concerte în plus faţă de perioadele normale, la fel şi Ion de la Ro-mania. Şi trupa Bambi, care a avut recent şi o relansare, a înregistrat o creştere a cererilor în perioadă electorală”, a exlicat Kapros Zsolt.
În ceea ce priveşte diferenţa de costuri dintre o trupă din zona etno şi una din zona pop-rock, Zsolt afirmă ca aceasta ajunge la câteva mii de euro. Dacă un concert Betty Stroe costă 1.200 de euro, pentru Voltaj, costurile sunt cu câteva mii de euro mai mari: "Nu ajung la 10.000 de euro, dar sunt mult mai mari, iar aici nu intră doar onorariul trupei. Sunt şi diferenţe de tehnică, de echipamente sau de logistică”, a spus reprezentantul Attitude Music.
| Publicat: 27 octombrie 2009 | Sursa:Business Standard |
Fii primul care comenteaza articolul "Nota de plată pentru candidaţii la prezidenţiale: minimum 70 mil. €"
|
Aboneaza-te la alertele AllBiz.ro!
|
