O reţea specializată în fraude pe internet a fost destructurată
Conform unui comunicat de presă, la data de 7 septembrie, au fost efectuate 22 de percheziţii domiciliare, dintre care nouă în Buzău şi 13 în Bucureşti.
Poliţiştii, împreună cu procurul de caz, continuă, vineri, percheziţiile în Capitală, pentru stabilirea şi probarea întregii activităţi infracţionale.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, împreună cu DIICOT - Serviciul Teritorial Buzău, au documentat şi probat activitatea infracţională a unei grupări infracţionale, suspectată de comiterea, în perioada februarie - septembrie, de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice săvârşite, prin metoda „phising”.
Atacurile de tip „phising” constau în trimiterea de mesaje tip „spam” (mesaje nesolicitate) pe adrese de e-mail aparţinând unor persoane fizice sau juridice, mesaje prin care, sub pretextul diverselor incidente de securitate, se solicită titularilor de conturi e – banking, datele de identificare (nume utilizator, parolă, număr de card, data expirării, etc.).
După obţinerea acestor date, infractorii efectuează transferuri de fonduri din conturile titularilor sau utilizează datele obţinute pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii de pe internet.
Pe parcursul documentării, s-a stabilit că patru tineri cu vârsta cuprinsă între 21 şi 27 de ani, din Buzău, care deţineau cunoştinţe în domeniul informaticii, au clonat pagini de Internet - Banking ale unor instituţii bancare din România, obţinând datele de identificare ale titularilor mai multor conturi bancare.
Gruparea a intrat în legătură cu alte patru persoane din Buzău şi Bucureşti, care au racolat peste 15 tineri, folosite ca „săgeţi”, cărora li s-au deschis conturi la diverse unităţi bancare.
În aceste conturi, liderii grupării transferau sume de bani obţinute din conturile victimelor atacurilor tip „phising”, estimându-se un prejudiciu total de circa 1.000.000 lei.
Din conturile create, cei 15 tineri folosiţi pe post de „săgeţi” au retras o mare parte a sumelor de bani transferate, liderii grupării primind 60 %, iar restul fiind împărţiţi între racolatori şi „săgeţi”.
În baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Buzău, pe 7 septembrie, echipe constituite din ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalitatăţii Organizate – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, au efectuat 22 percheziţii domiciliare, dintre care nouă în Municipiul Buzău şi 13 în Bucureşti, punând în executare 16 mandate de aducere.
În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, au fost fost depistaţi şi conduşi la sediul DIICOT- Biroul Teritorial Buzău 16 dintre membrii grupării, fiind ridicate în vederea cercetărilor mai multe sisteme informatice şi suporţi de stocare a datelor informatice şi indisponibilizate în vederea confiscării: un autoturism de lux, suma de 59.000 lei, 11 ceasuri de firmă, bijuterii din aur.
De asemenea, în urma percheziţionării locuinţelor a unei persoane din Buzău şi a unei persoane din Bucureşti au fost găsite două pistoale cu gaz lacrimogen deţinute ilegal.
Procurorul de caz a dispus, la data de 7 septembrie, pentru 15 persoane, reţinerea pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, accesul fără drept la un sistem informatic, introducerea, modificarea sau ştergerea de date informatice) frauda informatică şi utilizarea instrumentelor de plată fără acordul titularului.
Şase dintre cei reţinuţi au fost arestaţi prevenitiv, pe 8 septembrie, în urma măsurii dispuse de Tribunalul Buzău.
Poliţiştii de la Crimă Organizată Buzău, împreună cu procurorul de caz, continuă activităţile specifice, pentru stabilirea şi probarea întregii activităţi infracţionale şi indisponibilizarea unor bunuri identificate, în vederea recuperării prejudiciului.
| Publicat: 12 septembrie 2009 |
Fii primul care comenteaza articolul "O reţea specializată în fraude pe internet a fost destructurată"
|
Aboneaza-te la alertele AllBiz.ro!
|
