Producţie de vin mai mare cu 37% la Murfatlar
“Programul de reconversie care a vizat soiuri roşii, Fetească Neagră, Pinot Noir şi Merlot, aduce cu sine o creştere semnificativă a recoltei medii la hectar şi un plus valoare în calitate, investiţiile ridicându-se doar în 2007 şi 2008 la 4,1 milioane de euro, destinaţi replantării a 335 ha de viţă-de-vie’’, se arată într-un comunicat al companiei.
Murfatlar intenţionează să replanteze în următorii ani circa 60% din suprafaţa actuală, care se ridică la circa 3.000 ha de vie. În primăvara acestui an au fost plantate circa 175 hectare, investiţia ridicându-se la aproximativ 2,8 milioane de euro. Tot în 2009, Murfatlar va finaliza procesul de mărire a capacităţii de fermentare şi stocaj a vinurilor la temperatură controlată în rezervoare de inox, în urma unei investiţii de circa 2,2 milioane de euro, urmând să se ajungă la o capacitate totală de 42,5 milioane de litri, mai mare cu 9,4 milioane de litri. De asemenea, compania a alocat aproape 300.000 de euro pentru reamenajarea restaurantului Crama Murfatlar. Potrivit reprezentanţilor Murfatlar, care citează date MEMRB, compania este lider atât valoric, cât şi cantitativ al pieţei totale de vin, inclusiv al segmentului de 0,75 l.
“Cota de piaţă cantitativă a Murfatlar a crescut cu trei procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind producătorul cu cea mai mare creştere din industrie’’, se arată în comunicat.
Compania are o cotă de piaţă de aproximativ 23% pe segmentul vinurilor îmbuteliate la 0,75 litri, respectiv 15% la PET. În 2008, Murfatlar a avut o cifră de afaceri de 170 mil. lei (45,1 mil. euro), pentru 2009 fiind estimată depăşirea acestui nivel. Piaţa internă a vinului este estimată la circa 450 mil. euro, principalii jucători fiind Murfatlar, Jidvei, Vincon Vrancea şi Cotnari.
| Publicat: 13 octombrie 2009 | Sursa:Business Standard |
Fii primul care comenteaza articolul "Producţie de vin mai mare cu 37% la Murfatlar"
|
Aboneaza-te la alertele AllBiz.ro!
|
