Skype lansează o campanie inedită pentru a-şi promova serviciile
Rob Cavazos, mexican pasionat de sport în vârstă de 27 de ani, a fost selectat de Skype să devină "Wilderness Man".
Cavazos vorbeşte fluent limbile engleză, germană şi spaniolă, publicul având posibilitatea de a-l suna direct sau prin intermediul Skype, de pe site-ul www.phoneboxexperiment.com.
"Am organizat o audiţie pentru Skype şi am căutat pe cineva care să fie pregătit să campeze în apropierea cabinei telefonice. I-am cerut celui ales să ia cu el doar câteva obiecte personale, deoarecem vrem ca totul să fie cât mai autentic posibil", a declarat Henry Cowling, Creative Director The Viral Factory, care a realizat campania pentru Skype.
"Am fost inspiraţi de fenomenul care a devenit cabina telefonică din deşertul Mojave, care a ajuns populară drept cea mai singuratică din lume şi care a atras interesul unei mulţimi imense de oameni, care fie o caută, fie dau telefon pentru a vedea dacă răspunde cineva. Va fi fascinant să vedem cum interacţionează publicul cu «Wilderness Man»", a spus el.
"Nu vrem să le spunem celor interesaţi care sunt regulile imediat, însă le vor afla singuri. Este un experiment despre natura umană. Vrem să vedem cum reacţionează publicul şi ce îi vor cere să facă omului nostru", a explicat Cowling.
Iniţial, informaţiile referitoare la acest experiment vor fi transmise pe mai multe bloguri, pentru a genera interes şi pentru ca acţiunea să devină, în cele din urmă, virală. În cadrul campaniei, este utilizat serviciul Skype care presupune efectuarea de apeluri de pe computer către linii telefonice fixe.
| Publicat: 03 decembrie 2009 |
Fii primul care comenteaza articolul "Skype lansează o campanie inedită pentru a-şi promova serviciile"
|
Aboneaza-te la alertele AllBiz.ro!
|
