Şomaj-record al ultimilor cinci ani şi jumătate: 7,1%
Deşi la începutul anului autorităţile de la Bucureşti estimau că 620.000 de persoane nu vor avea un loc de muncă la finele lui 2009, nivel care ar fi corespuns unei rate a şomajului de 6,8%, prognoza a fost depăşită încă din luna septembrie. După discuţiile cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), s-au luat în calcul 685.000 de şomeri. Prin urmare, o rată a şomajului de 7,6%. Şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, declara, în urma evaluării din octombrie, că în prima parte a anului viitor rata şomajului în România va atinge 10%. La elaborarea bugetului, Ministerul Finanţelor ia în calcul, de asemenea, un şomaj de 10%.
Numărul şomerilor înregistraţi a crescut, în luna octombrie, cu aproape 29.000 de persoane, rata şomajului ajungând astfel la 7,1%, nivel maxim al ultimilor cinci ani. Potrivit datelor furnizate de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), rata şomajului în octombrie a fost mai mare cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi cu 3,1 puncte procentuale faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
Cea mai ridicată rată a şomajului a fost în judeţul Mehedinţi (13,2%), în timp ce în Bucureşti s-a înregistrat cel mai scăzut nivel al şomajului de 2,1%. Pe de altă parte, pentru lunile următoare, angajatorii au notificat Agenţia de Ocupare în vederea concedierii a aproximativ 15.000 de angajaţi, cei mai mulţi - 14.500 - urmând să-şi piardă locurile de muncă în ultimele două luni ale anului.
Domeniile în care se vor face cele mai multe concedieri sunt construcţiile, agricultura şi industria uşoară, din Bucureşti, Buzău, Galaţi, dar şi Harghita este în topul zonelor în care îşi vor pierde slujbele cei mai mulţi români. Dintre angajaţii care urmează să fie concediaţi, cei mai mulţi provin din sectorul privat, doar puţin peste 400 fiind salariaţi ai statului.
| Publicat: 15 noiembrie 2009 | Sursa:Business Standard |
Fii primul care comenteaza articolul "Şomaj-record al ultimilor cinci ani şi jumătate: 7,1%"
|
Aboneaza-te la alertele AllBiz.ro!
|
