VW detronează Toyota şi devine cel mai mare producător auto mondial
De asemenea, ocuparea primei poziţii de către Volkswagen a fost posibilă şi ca urmare a faptului că Toyota a oprit producţia în luna februarie. Pe a treia poziţie se află producătorul american GM care, în urmă cu trei ani, ocupa primul loc pe podium. Clasamentul ar putea suferi modificări până la finele anului, având în vedere că Toyota are o capacitate de producţie de zece milioane de autovehicule anual, iar planurile pentru întreg anul 2009 prevăd fabricarea a şapte milioane de maşini.
Volkswagen a achiziţionat recent 49,9% din acţiunile Porsche, pentru care a plătit 3,9 miliarde de euro, ca un prim pas către integrarea companiei din Stuttgart în grupul auto numărul unu din Germania. Procesul de fuziune între cele două companii se va termina în 2011, Porsche devenind astfel a zecea marcă din interiorul grupului german, alături de Audi, Seat, Skoda, Scania sau Lamborghini.
Grupul auto german Volkswagen a raportat pentru trimestrul al treilea din acest an un profit net de 172 milioane de euro, în scădere cu 86%, faţă de la nivelul de 1,2 miliarde de euro, din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Analiştii consultaţi de Dow Jones Newswires prevedeau, în medie, un profit net de 144 milioane de euro. “Câştigurile au fost afectate de criza economică şi financiară mondială”, a precizat compania. Nivelul livrărilor a crescut cu 8,9%, la 1,7 milioane de maşini, însă producţia a scăzut cu 2%, la 1,5 milioane de autovehicule, a mai anunţat Volkswagen. Veniturile au scăzut cu 10% în al treilea trimestru, la 25,9 miliarde de euro. Compania a anunţat că veniturile din vânzări vor fi în acest an sub nivelul celor din 2008, în principal din cauza scăderii numărului de autoturisme vândute.
Volkswagen estimează că nu va reuşi să înregistreze acelaşi nivel al câştigurilor ca în anul anterior, deşi se aşteaptă să încheie anul 2009 pe profit. “Tendinţa din industria auto nu ne dă niciun motiv să fim optimişti înainte de vreme. Mediul de afaceri rămâne dificil. Deşi prevedem că grupul Volkswagen nu va putea evita tendinţa de scădere ce caracterizează majoritatea pieţelor, credem că va înregistra performanţe peste media pieţei şi că îşi va putea majora cota de piaţă în timpul crizei”, se mai arată în comunicatul companiei.
Producătorul nipon Toyota a revenit pe profit în trimestrul al treilea din 2009, după ce subvenţiile guvernamentale au majorat vânzările. În perioada iulie-septembrie 2009, Toyota Motor Corp. a înregistrat un profit net de 21,8 miliarde de yeni (242 milioane de dolari), în scădere cu 84 % faţă de profitul de 139,8 miliarde de yeni realizat în perioada similară din 2008.
| Publicat: 15 noiembrie 2009 | Sursa:Business Standard |
Fii primul care comenteaza articolul "VW detronează Toyota şi devine cel mai mare producător auto mondial"
|
Aboneaza-te la alertele AllBiz.ro!
|
